Un restaurant românesc din orașul Mangalia anunță că nu mai acceptă plata cu carduri Raiffeisen și oprește comercializarea cafelei Julius Meinl și a energizantului Red Bull, în timp ce clienții care dovedesc că au alimentat de la Rompetrol vor primi cafea gratis. Reacția vine după ce Austria a blocat intrarea României în Schengen.
„Dragi clienti ai restaurantului La Pirati ,din data de 09.12.2022. In urma votului Austriei împotriva Țarii noastre de a intra in spatiul Schengen, posesorii de Carduri la banca raiffeisen nu vor mai putea plati in locația noastră , nu vom mai comercializa spre vânzare : Red Bull, Cafea Julius meinl. Cafeau la noi va fi gratis in baza bonului care face dovada alimentarii de la Benzinaria Rompetrol”, arată mesajul postat pe Facebook de restaurant.
Numeroase voci, atât politice, cât și din zona de business, au îndemnat la boicot împotriva firmelor austriece, în ultimele zile, după votul negativ al Austriei pentru intrarea noastră în Schengen.
Continuarea articolului aici.