Medicii de familie – singura categorie socială cu veniturile pe 2024 reduse de către Guvern!

Medicii de familie – singura categorie socială cu veniturile pe 2024 reduse de către Guvern!

Într-un sistem sanitar nefuncţional, care este cârpit pe ici pe colo cât să nu se risipească de tot, autorităţile au identificat segmentul de care se pot lipsi: medicina de familie. Drept urmare, au redus cu 25% alocarea bugetară pentru anul 2024 faţă de anul 2023, deşi noi, medicii de familie, suntem singurii care avem acces la populaţia generală şi care putem interveni în starea de sănătate a întregii populaţii.

Fiecare pacient din România are dreptul să aibă acces la serviciile de medicină de familie şi ideal ar fi ca fiecare comunitate să aibă medic de familie.

Deja avem deficit major de medici de familie, iar diminuarea veniturilor cabinetelor, prin adoptarea măsurilor menţionate mai sus, va agrava şi mai mult acest deficit, totul, în contextul în care Centrele de Permanenţă funcţionează cu bani aduşi de acasă de colegii noştri, ei nefiind încă plătiţi pentru perioada octombrie – decembrie, iar suspendarea activităţii în aceste centre ar bloca Unităţile de Primiri Urgenţe sau în contextul în care toate cabinetele medicilor de familie au fost plătite pentru luna noiembrie în cuantum de doar 40%. Drept urmare, este imperios necesar ca guvernanţii să adopte măsuri care să remedieze aceste situaţii şi nicidecum să reducă drastic finanţarea deja deficitară a acestui segment al sistemului de sănătate.

Practic, întrebarea pe care autorităţile şi-o pun periodic, mai ales în anii electorali, „de ce sunt zone fără medici de familie?”, are un răspuns simplu: pentru că nu îşi doresc să aveţi medici de familie, pentru că nu îşi doresc ca populaţia să beneficieze de servicii decontate la medicul de familie. România ocupă cele mai ruşinoase locuri când vine vorba despre starea de sănătate şi, în aceste condiţii, guvernanţii găsesc că este momentul să îngroape şi mai mult, dacă se putea, sistemul sanitar, prin scăderea finanţării medicinei de familie, prin îngroparea medicilor de familie în activităţi birocratice inutile, prin menţinerea unui sistem informatic nefuncţional.

Este interesant acest joc dublu: în faţa autorităţilor internaţionale (care ştiu că prima verigă pentru salvarea sistemului şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei este medicina de familie), autorităţile române fac promisiuni şi îşi iau angajamente dar, în realitate, depun eforturi susţinute ca aceste angajamente să rămână doar pe hârtie şi să nu poată fi implementate. Birocraţia a rămas aceeaşi în medicina primară, deşi există mijloace identificate de reducere a acesteia, ceea ce ne face să ne întrebăm: de ce şi pentru ce se doreşte acest blocaj?

Cum să explicăm altfel faptul că autorităţile au decis decimarea fondului alocat asistenţei medicale primare? Să fie asta o strategie bine pusă la punct pentru slăbirea medicinei de familie şi, implicit, a accesului populaţiei la servicii medicale? Sau este strategia Guvernului de a „stimula” tinerii medici să aleagă să profeseze ca medici de familie? Dacă destabilizezi baza piramidei, până la urmă, cade şi vârful.

Să nu uităm că medicina primară a fost supusă subfinanţării de ani de zile, nefiind corelate veniturile cabinetelor cu creşterile salariale meritate ale medicilor din sistemul bugetar, creându-se astfel în interiorul sistemului medical o discriminare ce a fost sesizată şi de instituţia Avocatul Poporului, într-un document rămas fără răspuns şi până astăzi.

Ne exprimăm certitudinea şi totodată speranţa că decidenţii politici din România vor avea înţelepciunea de a nu afecta şi mai grav situaţia sistemului de medicină de familie printr-o reducere a finanţării lui, pentru că astfel vor contribui la colapsul acestui segment medical şi vor răspunde în faţa populaţiei României în legătură cu asigurarea nediscriminatorie a accesului la serviciile de asistenţă medicală primară.

Dragi pacienţi, cereţi-vă drepturile, accesul nediscriminator la serviciile medicale, pentru că, încet, dar sigur, veţi rămâne singuri! Deja aproape un sfert dintre medicii de familie au peste 65 de ani, colegi care încă profesează şi se încăpăţânează să supravieţuiască, deşi nu ştim însă cât vor mai rezista, iar în locul lor nu vine nimeni în astfel de condiţii!

Stimaţi guvernanţi, vrem cu toţii să facem economie, dar nu de la sănătate şi educaţie!

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) este organizaţia profesională naţională a medicilor de familie din România. Obiectivul SNMF este de a contribui la asigurarea continuităţii şi coerenţei politicii de asistenţă medicală primară în România.

Biroul Executiv al SNMF Comunicat de presă – Societatea Naţională de Medicina Familiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *