
COMUNICAT DE PRESĂ
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Mehedinți susține activ implementarea proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” (cod SMIS 339395), coordonat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021-2027, reprezentând una dintre cele mai mari investiții în infrastructura socială rurală din România, cu un buget național de circa 800 de milioane de euro.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei, prin dezvoltarea serviciilor comunitare integrate în 2.000 de comunități din mediul rural. Proiectul vizează peste 450.000 de beneficiari la nivel național, oferind servicii integrate de educație, nutriție, sănătate și locuire.
Rezultate concrete la nivelul județului Mehedinți
În prezent, la nivel județean, sub monitorizarea UJSS Mehedinți (structură formată din reprezentanții AJPIS Mehedinți, DSP Mehedinți și CJRAE Mehedinți), activitatea este susținută de cele 27 de Echipe Comunitare Integrate (ECI), constituite deja.
La nivelul județului Mehedinți, 33 de primării sunt înscrise în proiect:
- 27 de primării au semnat deja contractele și au primit prima tranșă de finanțare, beneficiind de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea serviciilor comunitare;
- 6 entități sunt în stadiul de semnare a protocoalelor, consolidând astfel rețeaua județeană de sprijin.
Resursele alocate se transformă deja în fapte bune în comunitățile din Mehedinți, primărie cu primărie:
- Comuna Svinița: În prima zi de școală, 27 de școlari și preșcolari au primit ghiozdane și rechizite complete, beneficiind ulterior și de prima masă caldă oferită prin proiect.
- Comuna Voloiac: Un număr de 71 de elevi ai Școlii Gimnaziale Voloiac și ai Școlii Primare Cotoroaia au primit pachete cu rechizite școlare.
- Comuna Isverna: Elevii și preșcolarii de la Școala Primară Seliștea, Școala Primară Isverna și Școala Gimnazială Isverna au primit pachetele de rechizite acordate de primărie. S-au efectuat vizite în teren și măsurători cu șeful de șantier pentru 8 beneficiari eligibili pentru renovarea locuințelor în anul 2026.
- Comuna Vânători: Preșcolarii și elevii din întreaga comună au primit pachetele cu rechizite în cadrul proiectului.
- Comuna Braniștea: Un număr total de 138 de elevi și preșcolari au beneficiat de pachete complete de rechizite.
- UAT Pătulele: S-au efectuat vizite de identificare pe teren împreună cu proiectantul pentru 15 locuințe vulnerabile. Documentația tehnică este în curs de finalizare pentru a demara reabilitarea caselor.
- UAT Prunișor: Un număr de 26 de copii au primit pachete cu alimente, sprijinul fiind direcționat către măsuri de suport social și masă caldă.
- UAT Pristol: Un număr de 60 de copii au primit pachete cu alimente.
- UAT Greci: pachete alimentare pentru 30 de copii.
- UAT Gogoșu: masă caldă pentru 116 beneficiari.
- UAT Obârșia de Câmp: rechizite școlare pentru 62 de copii.
- UAT Ilovița: pachete alimentare pentru 97 de copii.
- UAT Husnicioara: rechizite școlare pentru un număr de 36 de copii.
Beneficiarii proiectului și pachetele de sprijin
Beneficiarii finali sunt persoanele vulnerabile din mediul rural: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, care vor primi asistență directă prin intermediul Echipelor Comunitare Integrate (ECI). Toate entitățile din județ au aplicat pentru toate pachetele finanțate în cadrul proiectului, pachetul complet de finanțare incluzând:
a) Pachete de sprijin pentru persoane vulnerabile
- Cheltuieli pachet de sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire – 500.181 lei;
- Cheltuieli pachet de sprijin alimentar pentru copiii vulnerabili – 248.828 lei;
b) Pachetul de sprijin pentru creșterea capacității administrative a UAT-urilor rurale
- Cheltuieli echipamente/kituri pentru activitățile specifice membrilor echipelor comunitare integrate – 28.019 lei;
- Cheltuieli echipamente de birou pentru echipele comunitare integrate (mobilier, tablete, laptop, imprimante etc.) – 22.500 lei;
- Cheltuieli pentru reamenajare/reabilitare/modernizare și dotări spații de lucru unde echipa ECI își va desfășura activitatea – 48.348 lei;
- Cheltuieli pentru pachetele salariale ale membrilor echipei comunitare integrate – 914.123 lei.
Procedura de înscriere și apelul continuu pentru comune
Procesul de selecție pentru intrarea în proiect este de tip non-competitiv, cu desfășurare continuă până la semnarea a 2.000 de protocoale de colaborare la nivel national. Unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural vor fi selectate pe baza unei proceduri transparente și nediscriminatorii.
Proiectul nu doar rezolvă nevoi imediate, ci creează un mecanism durabil de colaborare între asistența socială, educație și sănătate la nivel local.
A.J.P.I.S. Mehedinți încurajează toate autoritățile locale din mediul rural să valorifice această oportunitate de finanțare europeană, care transformă instituția primăriei într-un punct de sprijin modern și digitalizat pentru cetățeni.
Modalități de depunere a solicitărilor și contact:
- Prin e-mail: la adresele [email protected] și [email protected]
- Depunere fizică / Poștă: La sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mehedinți: Drobeta Turnu Severin, Bulevardul Carol I nr.3.
- Informații suplimentare și asistență în procesul de aplicare: Număr de telefon: 0252.313.860.

