Organizaţiile europene şi internaţionale care apără libertatea presei sunt consternate de închiderea bruscă a anchetei privind campania de denigrare împotriva jurnalistei Emilia Şercan
Fără să ancheteze cu atenţie şi până la capăt faptele, procurorul de caz decide că divulgarea probelor penale deţinute de poliţie şi publicarea fotografiilor private furate nu constituie infracţiuni.
Jurnaliştii şi organizaţiile care apără libertatea presei şi-au exprimat astăzi consternarea faţă de decizia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de a închide ancheta privind campania de denigrare împotriva jurnalistei Emilia Şercan. Astfel, procurorul a pronunţat decizia extraordinară că „infracţiunile” reclamate, inclusiv publicarea fotografiilor private furate şi presupusa divulgare a probelor deţinute de poliţie, „nu au fost prevăzute de legea penală”.
Această decizie vine la douăzeci de luni după ce Şercan a depus, în februarie 2022, o primă plângere la poliţie cu privire la faptul că fotografiile sale personale fuseseră furate şi postate pe site-uri pentru adulţi. La câteva ore de la depunerea plângerii, probele furnizate de Şercan poliţiei au fost postate pe un site media din Republica Moldova, ceea ce sugerează, în mod temeinic, că cineva din poliţie a scurs informaţiile.
Pe 26 octombrie, în aşteptarea probabilei închideri a anchetei, organizaţiile semnatare au făcut apel la Procurorul General, Alex Florin Florenţa, cerând ca ancheta să fie menţinută deschisă şi transferată la o nouă echipă aflată sub coordonarea acestuia.
Scrisoarea a subliniat şirul lung de eşecuri şi încălcări clare de procedură din ancheta iniţială, care indicau o încercare deliberată de a submina ancheta şi de a proteja autorii infracţiunilor.
Campania de denigrare împotriva Emiliei Şercan a început după ce aceasta a publicat, în ianuarie 2022, dezvăluiri că Nicolae Ciucă, actualmente preşedintele Senatului României, pe atunci prim-ministru, şi-a plagiat teza de doctorat.
Decizia de ieri a Parchetului are un impact atât asupra Emiliei Şercan, cât şi asupra tuturor jurnaliştilor români care încearcă să tragă la răspundere puterea politică.
Suntem alături de Emilia Şercan în demersul său pentru dreptate şi sprijinim efortul ei de a contesta aceasta decizie nedreaptă.
Semnatari:
– Institutul Internaţional de Presă (IPI)
– ActiveWatch
– Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
– Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ)
– Centrul European pentru Presă şi Libertatea Media (ECPMF)
– Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (EFJ)
– Free Press Unlimited
– Fundaţia Daphne Caruana Galizia
– OBC Transeuropa (OBCT)
– Reporteri fără Frontiere (RSF)
De asemenea, ActiveWatch a publicat ieri, 6 noiembrie, un comunicat de presă în care îşi exprimă îngrijorarea că, prin eşecul investigării acestor fapte, justiţia română îşi sacrifică credibilitatea şi independenţa pentru a servi interesele unor actori politici şi ale unor instituţii de forţă ale statului.
ActiveWatch militează pentru comunicarea liberă, în interes public, şi pentru respectarea drepturilor omului.
Comunicat de presă – ActiveWatch
Sursa foto Facebook Emilia Şercan